
● septembrie 2023 – vezi aici interviu JURIDICE Ioana Gelepu: Îmi doresc exact ce își doresc și clienții mei: implicarea mea personală în toate detaliile litigiilor care îmi sunt încredințate
● octombrie 2023 – Cabinetul obține o soluție, pronunțată de Consiliul Național de Soluțioare a Contestațiilor (neatacată de vreunul dintre subiectele interesate), de anulare a raportului autorității contractante prin care au fost desemnați căștigătorii procedurii de atribuire a unui acord cadru privind servicii de catering, având o valoare totală estimată de aprox. 26,8 milioane Euro
● ianuarie 2024 – Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță, în beneficiul unui cunoscut operator de restaurante (reprezentat de Cabinet) o soluție definitivă, prin care este admisă o acțiune în concurență neloială, fiind interzise fapte de tipul deturnarea clientelei și acțiunile desfășurate în scopul obținerii, din partea furnizorilor reclamantei, a unor condiții similare cu cele practicate în relația cu aceasta din urmă
● martie 2024 – Cabinetul obține o soluție definitivă favorabilă privind admiterea la înregistrare a mărcii unui cunoscut actor de pe piața de catering de evenimente
● martie 2024 – activitatea Ioanei Gelepu este evidențiată de Chambers Europe Guide 2024
● octombrie 2024 – închiderea ultimului dosar dintr-un pachet de 24 de litigii derivând dintr-un conflict de ordin societar în cadrul unui cunoscut grup din Romania activând în domeniul imobiliar (miza financiară: 43 milioane Euro în cazul unor dosare vizând anularea hotărârilor AGA și 33 milioane Euro în cazul unei ordonanțe președințiale). Stingerea litigiilor s-a produs ca efect al unei tranzacții extrajudiciare
● februarie 2025 – contribuție ediția 2025 a Ghidului de Practică Chambers Litigii în materie de brevete
● martie 2025 – activitatea Ioanei Gelepu este evidențiată de Chambers Europe Guide 2025
● decembrie 2025 – soluționarea în mod definitiv favorabil clientului, un cunoscut actor pe piața gestionării deșeurilor din Europa, a unui litigiu care s-a derulat pe parcursul a 5 ani, privind validarea popririi, pentru debite datorate de o unitate administrativ teritorială unei asociații de dezvoltare intercomunitară, în limita sumei de aproximativ 1,3 milioane Euro
● ianuarie 2026 – soluționarea în mod definitiv, prin admiterea acțiunii în pretenții a clientului împotriva unei cunoscute companii de proiectare din România, ca urmare a viciilor ascunse ale documentației aferente unor echipamente industriale. Litigiul a durat aproximativ 5 ani, a antrenat două expertize de specialitate și numeroase probleme, atât tehnice, cât și legate de garanțiile specifice antreprenorului
● februarie 2026 – soluționarea în mod definitiv a unui litigiu, în mod favorabil clientului, parte dintr-un grup renumit ce activează în domeniul producției echipamentelor industriale. Dosarul avea ca izvor un contract de demolare a unei platforme industriale, implicând un număr impresionant de probleme tehnice și juridice specifice zecilor de construcții aflate în acel spațiu
● martie 2026 – activitatea Ioanei Gelepu este evidențiată de Chambers Europe Guide 2026